Eminescu, Mihai

(15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889)

Este cel mai cunoscut poet din literatura română.

Note Biografice
1850 - La 15 ianuarie, se naşte în Botoşani, Mihail (Mihai cum i se zicea în familie), poetul, al şaptelea copil in familia Eminovici.

1858-1859 - Copilul Mihai a urmat clasa a III-a la "Nationale Hauptschule" din Cernăuţi, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi.

1859-1860 - A urmat clasa a IV-a, fiind clasificat al 5-lea între 82 de elevi.

1860-1861 - Înscris la Ober-Gymnasium din Cernăuţi, elevul Eminovici Mihai promovează clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru şi al 23-lea în cel de-al doilea semestru.

1861-1862 - Urmează clasa a II-a.

1862-1863 - Repetă clasa, dar de la 16 aprilie 1863 părăseşte definitiv cursurile, deşi avea o situaţie bună la învăţătură. Plecând de vacanţa Paştelui la Ipoteşti, nu s-a mai întors la şcoală.

1864 - Elevul Eminovici Mihai solicită Ministerului Învăţământului din Bucureşti o subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. I se refuză "nefiind nici un loc vacant de bursier". Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botoşani, i se promite că va fi primit "negreşit la ocaziune de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile concursului". Elevul Eminovici pleacă la Cernăuţi unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentaţii. La 5 octombrie, Eminovici intră ca practicant la tribunalul din Botoşani, apoi, peste puţin timp, este copist la comitetul permanent judeţean.

1865 - La 5 martie, Eminovici demisionează, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie înmânat fratelui său Şerban. La 11 martie tânărul M. G. Eminovici solicită paşaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă se află în gazdă la profesorul său Aron Pumnul, ca îngrijitor al Bibliotecii acestuia. Situaţia lui şcolară era de "privatist". Cunoştea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.

1866 - La 12/24 ianuarie moare Aron Pumnul. Cu această împrejurare şapte gimnazişti tipăresc o broşură cu "Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu". A doua din aceste poezii este semnată: M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie revista "Familia" din Pesta îi publică poezia De-aş avea.... Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însă numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat şi pentru totdeauna. La 15/27 mai i se publică poezia O călărire în zori. În iunie părăseşte Bucovina şi se stabileste la Blaj cu intenţia mărturisită de a-şi reîncepe studiile. La 16/29 iulie, revista Familia îi publică poezia Din străinătate, la 14/26 august poezia La Bucovina, la 11/23 septembrie "Speranţa", şi la 16/28 octombrie "Misterele nopţii". În cinci numere consecutive din octombrie şi noiembrie, aceeaşi revistă îi publică nuvela Lanţul de aur, tradusă după Onkel Adam, scriitor suedez. Un scurt timp a fost şi la Alba Iulia, unde participă la 27-28 august la adunarea anuală a "Astrei". În toamnă a părăsit Blajul şi s-a dus la Sibiu, unde e prezentat lui N. Densusianu; de aici a trecut muntii cum putu şi veni la Bucureşti.

1867 - Intră în trupa lui Iorgu Caragiale, unde are rolul de sufleur şi de copist. Cu această trupă făcu turnee la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti. Îi apare în "Familia" din 2/14 aprilie poezia Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, iar la 18/30 iunie poezia lui La Heliade.

1868 - Este angajat ca sufleur în trupa lui Mihai Pascaly, care concentrase mai multe forţe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu şi actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Braşov, Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad şi alte oraşe bănăţene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu şi a obţinut de la Eminescu poeziile La o artistă şi Amorul unei marmure, publicate apoi în "Familia" din 18/30 august şi 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în "Familia", caminarul Gheorghe Eminovici ceru lui Iosif Vulcan ştiri asupra soartei fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucureşti, Eminescu face cunoştintă cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulţumit de Eminescu, îl angajează ca sufleur a II-a oară şi copist al Teatrului National. La 29 septembrie Eminescu semna contractul legal în această calitate. Obţinu de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor "Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată ştiinţific" şi în legătura ei organică de profesorul dr. Enric Theodor Rotscher (după ediţiunea a doua). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe şi proiectul său de roman "Geniu pustiu".

1869 - La 1 aprilie înfiinţează împreunã cu alţi tineri cercul literar "Orientul", care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei. La 29 iunie se fixează comisiile de membri ale "Orientului", care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vară se întâlneşte întâmplător în Cişmigiu cu fratele său Iorgu, ofiţer, care-l sfătui sa reia legăturile cu familia. Poetul refuză hotărât. Cu ocazia morţii fostului domnitor al Munteniei, Barbu Dimitrie Ştirbey, publică într-o foaie volantă poezia cunoscută sub titlul La moartea principelui Ştirbey. În vară, pleacă cu trupa Pascaly în turneu la Iaşi şi Cernăuţi. Revista Familia continuă să-i publice poezii: Junii corupţi la 31 ianuarie/ 12 februarie şi Amicului F. I. la 31 martie/11 aprilie. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său îi promite o subvenţie regulată spre a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toţi colegii lui de la Cernăuţi. La 2 octombrie, Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, lipsindu-i bacalaureatul. Aici face cunoştintă cu Ioan Slavici şi cu alţi studenţi români din Transilvania şi din Bucovina. Reia legăturile cu vechii colegi de la Cernăuti şi de la Blaj. Se înscrie în cele două societăţi studenţeşti existente, care apoi se contopesc într-una singură -"România junã". Scrisorile şi telegramele către părinţi penru trimiterea banilor de întreţinere se înteţesc.

1870 - Împreună cu o delegaţie de studenţi, Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Dobling. În semestrul de iarnă 1869/1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. Dupa aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871 /72, când urmează două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universităţii. Îl preocupau si unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. La 7/19 si 9/21 ianuarie publică în "Albina" din Pesta articolul "O scriere critică", în care ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva unei broşuri a lui D. Petrino din Cernăuţi. Trece apoi la situaţia politică a românilor şi a altor nationalităţi conlocuitoare din Austro-Ungaria publicând, sub pseudonimul "Varro", în "Federatiunea" din Pesta, trei articole, strâns legate între ele: "Să facem un congres", apărut la 5/17 aprilie, "În unire e tăria", la 10/22 aprilie, şi "Echilibrul", la 22 aprilie/4 mai şi 29 aprilie/11 mai, pentru care a fost citat de procurorul public din Pesta. La 15 aprilie publică în Convorbiri literare din Iaşi poezia Venere si Madonă, iar la 15 august "Epigonu". La 17 iunie îi scria lui Iacob Negruzzi, redactorul "Convorbirilor literare", lămurindu-i ideea fundamentalã din Epigonii. Alături de N. Teclu, preşedinte, Eminescu, în calitate de secretar, semnează, în luna martie, un apel pentru strângerea de fonduri în vederea serbării de la Putna, iar la 4/16 septembrie îi scrie lui Iacob Negruzzi rugându-l sa publice în Convorbiri literare notiţa ce-i trimite, "asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Stefan cel Mare la Putna". Tot atunci trimite povestea "Fat-Frumos din lacrimã", care se tipăreşte în "Convorbiri literare", în numerele de la 1 si 15 noiembrie. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunicã lui Eminescu impresia puternicã provocatã de poet în sânul societatii "Junimea" din Iaşi, prin poeziile publicate de acesta în "Convorbiri literare". Îi propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iaşi.

1871 - În câteva scrisori din februarie, îl pune pe Negruzzi la curent cu proiectele sale literare si i-l recomanda călduros pe I. Slavici. Trimite poezia Mortua est care apare în "Convorbiri literare" din 1 martie, urmată de alte două poezii: "Înger de pază" şi "Noaptea...", care se tipăresc la 15 iunie. La 8 aprilie, "România junã" ţine şedinţă de unificare a conducerii, alegând primul său comitet, cu I. Slavici, preşedinte şi Eminescu, bibliotecar. La 1 august, în şedinţa de la Cernăuţi, s-au desăvârşit pregătirile pentru serbarea de la Putna, fixată pentru 15/27 august. Cu această ocazie Eminescu revede locurile copilăriei şi ale adolescenţei sale. Se opreşte chiar pe la Botoşani şi Ipoteşti. La 6 august i se adresează din Ipoteşti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relaţii privitoare la organizarea serbării. În ziarul "Românul" din 3/15 august, Eminescu publică împreunã cu Pamfil Dan, membru în comitetul serbării, o scrisoare în care explică semnificaţia întâlnirii tineretului român în jurul mormântului lui Ştefan cel Mare. Printre tinerii de talent, participanţi activi la serbare, s-au remarcat pictorul Bucevski şi compozitorul Ciprian Porumbescu. Din cauza unor curente contradictorii în sânul societăţii "România junã", Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere, în toamna anului. Amândoi sunt acuzaţi că sunt ataşaţi ideilor "Junimii" din Iaşi. În studiul său despre "Direcţia nouă", Titu Maiorescu evidenţiază meritele de poet, "poet în toată puterea cuvântului", ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreşte cu începere din acest an în "Convorbiri literare". Dintre numeroasele proiecte literare, în acest an probabil ia o formã iniţială "Proletarul", sub impresia lecturilor poetului despre evenimentele Comunei din Paris. Poemul va fi continuat şi desăvârşit în anii următori. Lucrează la poemul "Panorama deşertăciunilor". La 16 decembrie, într-o scrisoare către Şerban, care se află în ţară, îi scrie necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii penru chirie, apoi "la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea". Din această cauză intenţionează să se mute la altă universitate, în provincie.

1872 - Anul probabil al întâlnirii lui cu Veronica Micle, la Viena. La 10 februarie, într-o scrisoare către părinţi, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată şi de ştirile triste primite de acasă. La 18 martie ajunge să constate că "anul acesta e într-adevăr un an nefast" din cauza boalei şi a lipsurilor de tot felul. La 8 aprilie solicită bani pentru a se înscrie în semestrul al doilea. Se plânge şi de lipsa unui pardesiu. În aceste împrejurări părăseşte Viena şi vine în ţară. La 1 septembrie participă la o şedinţă a "Junimii" din Iaşi, unde citeşte fragmente din "Panorama deşertăciunilor", "Egipetul" şi începutul "Evului de mijloc", apoi nuvela "Sărmanul Dionis". Prezenţa în ţară a poetului este confirmată şi de o scrisoare pe care Eminescu o trimite din Botoşani, în august, lui Titu Maiorescu, în care intervenea în favoarea lui Toma Micheru, pentru un concert al acestuia. La 7 septembrie Eminescu citeşte în şedinţa "Junimii" două poezii: Înger şi Demon şi Floare albastră. Poezia "Egipetul" avea să apară la 1 octombrie în "Convorbiri literare", iar "Înger şi Demon" şi "Floare albastră" la 1 aprilie anul următor. "Sărmanul Dionis" se tipăreşte la 1 decembrie 1872 şi în continuare la 1 ianuarie 1873. Asigurat printr-o subvenţie lunară de 10 galbeni, din partea "Junimii", Eminescu pleacă la Berlin. Inscrierea la Universitatea din Berlin s-a facut la 18 decembrie. De data aceasta Eminescu era înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botoşani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care şi le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei şi dreptului.

1873 - Prelucrează folclor: începe primele versiuni la Călin şi Luceafărul. Pentru a-şi putea asigura o existenţă modestă este nevoit să accepte curând un post la consulatul român de la Berlin, aflat sub conducerea lui Theodor Rosetti, mai târziu al lui N. Kretulescu. Tensiunea dintre tată şi fiu l-a determinat pe poet să ceară exmatricularea şi eliberarea unui certificat doveditor că până la data de 14 iulie a urmat două semestre. La 26 iulie i se eliberează acest certificat. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului, iar la 8 decembrie se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarnă. N-a trecut nici un examen.

III-a la Scoala primara National Hauptschule (Scoala primara ortodoxa orientala) din Cernauti. Frecventeaza aici si clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860. Nu cunoastem unde face primele doua clase primare, probabil într-un pension particular. Are ca învatatori pe Ioan Litviniuc si Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. Cadre didactice cu experienta, învatatorii sai participa la viata culturala si întocmesc manuale scolare. Termina scoala primara cu rezultate bune la învatatura. Nu s-a simtit legat, afectiv, de învatatorii sai si nu-i evoca în scrierile sale.

1860-1863 - Se înscrie în septembrie 1860 la Ober Gymnasium, liceul german din Cernauti, înfiintat în 1808, singura institutie de învatamant liceal la acea data în Bucovina anexata de Imperiul habsburgic în 1775. Se impune în cursul anilor prin buna organizare administrativa si marea severitate în procesul de învatamânt. Profesorii se recrutau, cu precadere, din Austria, întocmesc studii si colaboreaza la publicatiile vremii. Se înfiinteaza si o catedra de româna, destul de târziu, dupa 1848. Este ocupata de Aron Pumnul. Cunoscut prin Lepturariu românesc, în patru tomuri, tiparit la Viena între 1862 si 1865, cea dintâi istorie a literaturii române în texte. Frecventeaza cursurile la Ober Gymnasium si fratii sai, Serban, Nicolae, Gheorghe si Ilie. Termina clasa I cu rezultate bune la învatatura. Nu are nota la româna pe primul semestru si este clasificat de Miron Calinescu, erudit în istoria bisericii ortodoxe române. Se înscrie în septembrie 1861 în clasa a II-a si are profesor de româna pe I. G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedra, culegator din creatie populara si autor de studii de Tinuta academica. Il califica, în amândoua semestrele, cu note maxime la româna. Obtine insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner, latina si la Johann Haiduk, pe amândoua semestrele, la matematica. Mai târziu va marturisi ca îndepartarea sa de matematica se datora metodei rele de predare. Se înscrie în septembrie 1862 din nou în clasa a II-a, frecventeaza cursurile numai primul semestru si se retrage, cum se arata în catalog, ca "privatist" (elev-particular). Are note foarte bune la toate materiile. I. G. Sbiera îi da la româna calificativul "vorzüglich" (eminent).

1875 - În prima parte a anului pune ordine în bibliotecă şi propune îmbogăţirea ei cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti. Într-un raport din 6 martie, adresat lui Maiorescu, ministrul învăţământului, înaintează o listă bogată de tipărituri şi manuscrise vechi pentru achiziţionare. Începe traducerea din nemţeşte a unei gramatici paleoslave. La 15 iunie primeşte scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune funcţia de revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui. La 1 iulie este invitat să-şi ia în primire noul post, iar la 2 iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul broşurii criticate de Eminescu prin articolul său "O scriere critică". Tot în această vreme este înlocuit şi la şcoala din cauza grevei declarate de elevii unor clase. La 10 august înaintează ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferinţelor cu învăţătorii din judeţul Iaşi. Remarcă pe institutorul Ion Creangă de la şcoala nr. 2 din Păcurari, Iaşi. La 5 septembrie trimite un raport cu propuneri de reorganizare a şcolilor din judeţul Vaslui. În "Convorbiri literare" din 1 februarie publică poezia Făt Frumos din tei. La 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale "Junimii" rosteşte conferinţa pe care o tipăreşte în "Convorbiri literare" din 1 august sub titlul "Influenţa austriacă asupra românilor din principate". La 26 mai, înaintează ministerului un raport elogios asupra unei cărţi didactice alcătuită de I. Creangă şi alţii. Pe Creangă îl introduce la "Junimea". Schimbându-se guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie. Prin raportul său din 22 iunie către Ministerul Învăţământului, D. Petrino cere ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte şi cărţi "sustrase". Ministerul înaintează raportul Parchetului din Iaşi. Prin încheierea sa din 17 decembrie judecătorul de instrucţie declară însă că "nu este loc de urmare". La 15 august se stinge din viaţă la Ipoteşti, Raluca Eminovici. Rămas fără slujbă, Eminescu primeşte postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la ziarul local "Curierul de Iaşi". Frecventează cu regularitate şedinţele "Junimii". De multe ori îl vizita pe Creangă în bojdeuca sa. "Convorbirile literare" îi publicau la 1 septembrie poeziile Melancolie, Crăiasa din poveşti, Lacul şi Dorinţa, la 1 noiembrie Călin, iar la 1 decembrie Strigoii. "Curierul de Iaşi" avea numeroase rubrici redactate de Eminescu, fără semnatură. În această formă apare la 9 iunie schiţa La aniversară şi nuvela Cezara în numerele de la 6, 11, 13, 15 si 18 august. Face un drum la Bucureşti, unde, prin Maiorescu, se împrieteneşte cu Mite Kremnitz. Veronica Micle rămâne însă idolul sãu.

1877 - Continuă activitatea ziaristică la "Curierul de Iaşi". În formă polemică, ia apărarea manualului de logică al lui Maiorescu, sub titlul "Observaţii critice", în "Curierul de Iaşi" din 12 august, şi încă o dată recensiunea logicei Maiorescu, în "Convorbiri literare" din 1 septembrie. Publică cronici teatrale în legătură cu spectacolele la care asistă. Vizitează în dese rânduri casa bătrânului Micle şi participă la şedinţele "Junimii", dar se simte din ce în ce mai singur, fapt pe care i-l comunică la 20 septembrie lui Slavici, iar la 12 octombrie precizeaza, către acelaşi, ca Iaşii i-au devenit "nesuferiţi". Fiind invitat să intre în redacţia ziarului "Timpul", Eminescu părăseşte Iaşii în a doua jumatate a lunii octombrie şi vine la Bucureşti, unde se dedică gazetăriei. Anul se scurge fără ca poetul să fi publicat măcar un vers. Eminescu însă nu avea bani nici pentru o fotografie cerută de Negruzzi la Iaşi spre a-i pune chipul în tabloul cu portretele junimiştilor.

1878 - Activitate ziaristică intensă. Abia dacă participă la şedinţele săptămânale de la Maiorescu şi de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi în Bucureşti îi ocupă serile. Sub titlul "Reprezentaţiile Rossi" publică în "Timpul" de la 28 ianuarie o scurtă cronică teatrală. Şi reprezentaţiile româneşti îl preocupă: la 6 octombrie publică un foileton cu titlul "Deschiderea stagiunii 1878-1879". După insistenţe numeroase, trimite lui Negruzzi patru poezii: Povestea codrului, Povestea teiului, Singurătate şi Departe sunt de tine..., care se publică în "Convorbiri literare" din 1 martie. La 16 aprilie publică în "Timpul" un foileton, "Paştele", care l-a impresionat pe Caragiale atât încât peste cincisprezece ani avea să-l reproducă în Moftul român (1893). La 26 mai citeşte acasă la Maiorescu poezii, prezent fiind şi Alecsandri, sărbătoritul de la Montpellier pentru Ginta latina. În iulie, sfătuit de medic, îşi ia concediu de la ziar şi pleacă la Floreşti-Dolj, la moşia lui Nicolae-Mandrea. Aici traduce, din însărcinarea Ministerului Cultelor şi Învăţăturilor Publice, tomul întâi al scrierii Fragmente din istoria românilor de Eudoxiu Hurnuzaki, apăruta de curând în nemţeşte.

1879 - Satisface cererile repetate ale lui Negruzzi şi-i trimite la Iaşi poezii care se publică în "Convorbiri literare": Pajul Cupidon..., O, rămâi..., Pe aceeaşi ulicioară..., la 1 februarie, De câte ori, iubita.., Rugăciunea unui dac şi Atât de fragedă..., la 1 septembrie, Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuşi glasul, Freamăt de codru, Revedere, Despărţire şi Foaia veştedă, la 1 octombrie. Creşte pasiunea pentru Mite Kremnitz, căreia îi predă lecţii de limba română şi-i oferă în manuscris poezia "Atât de fragedă". Faptul îl alarmează pe Maiorescu, după cum reiese dintr-o însemnare a criticului din ziua de 1 iunie: "Grea epocă Eminescu" . La 6 august moare Ştefan Micle. Văduva lui Micle vine la Bucuresti şi-l roagă să intervină pentru urgentarea pensiei sale. Împreună fac planuri de căsătorie nerealizabile. Se afundă din ce în ce mai mult în munca de gazetar. În redacţie are un rol preponderent, dar obositor.

1880 - Într-o scrisoare către Henrieta, sora sa, se plânge că are mult de lucru şi că-i bolnav trupeşte, dar mai mult sufleteşte. Din partea familiei primeşte numai imputări, în special adresate de tatăl său. N-are nici timp, nici dispoziţie să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitaţie de nuntă. Nu publica decât o poezie: O, mamă..., care apare în "Convorbiri literare" din 1 aprilie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. Renunţă la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. Mite Kremnitz afirmă că inima poetului s-a aprins de o nouă flacără. Maiorescu precizează că e vorba de o doamnă Poenaru-Lecca, care-l inspiră, probabil în poeziile pe care nu le publică, dar le citeşte la întâlnirile literare săptămânale.

1881 - Scrie la 18 martie, cerând iertare tatălui său bolnav, că nu poate veni să-l vadă. "Negustoria de gogoşi şi de braşoave" îl ţine strâns de "dugheană". Se plânge că-i e "acru sufletul de cerneală şi de condei". Totodatã îi scrie şi lui Negruzzi, spunând că nu găseşte un minut liber spre a răspunde la scrisorile primite. Îl anunţă însă că prin Maiorescu i-a trimis Scrisoarea III, pe care a citit-o de mai multe ori la "Junimea" bucureşteană. În seara de 28 martie Maiorescu o citeşte în sânul "Junimii", la Iaşi. Dupa publicarea Scrisorea I în "Convorbiri literare" din 1 februarie, şi a "Scrisoarea II" la 1 aprilie, se tipăreşte şi "Scrisoarea III" la 1 mai. Ciclul Scrisorilor se încheie cu publicarea "Scrisorea IV" la 1 septembrie în "Convorbiri literare". Absorbit de activitatea ziaristică, găseşte totuşi timp şi revizuieşte nuvela "Cezara", a cărei ultimă formă o încredinţează lui Maiorescu, între filele unei broşuri care conţinea balada lui Schiller, "Manuşa", tradusă în treisprezece limbi; în româneşte de Eminescu. Lucrează la desăvârşirea "Luceafărului" şi la diversele forme din Mai am un singur dor.

1882 - La gazetă, Eminescu este flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director şi un comitet redacţional care urmau să-i tempereze avântul său polemic. Reorganizarea redacţiei însă e inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. Nu publică nici o poezie în tot timpul anului. În schimb citeşte în mai multe rânduri "Luceafărul" în şedinţele "Junimii" de la Maiorescu. Mite Krernnitz i-l traduce în nemţeşte. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În seara de 13 septembrie, în absenţa poetului, probabil, se citesc "iarăşi vecinic frumoasele poezii de Eminescu". În seara de 8 octombrie citeşte şi corectează, împreună cu Maiorescu, "Luceafărul" pe care îl prezinta şlefuit la "Junimea" de la 28 octombrie.

1883 - În ianuarie, Eminescu este internat pentru câtăva vreme în spital. În lipsa lui se citeşte la Maiorescu, în două rânduri, "Luceafărul" în limba germană, traducere făcuta de Mite Kremnitz. Poezia, în româneste, vede lumina tiparului în Almanahul societăţii studenţeşti "România jună" din Viena apãrut cu mentiunea aprilie. În seara de 23 martie, la şedinţa "Junimii" de la Maiorescu este semnalată prezenţa lui Iosif Vulcan. Probabil cu aceasta împrejurare, Eminescu i-a cedat textul următoarelor poezii care au apărut în "Familia" în cursul lunilor viitoare: S-a dus amorul... (la 24 aprilie), Când amintirile... (la 15 mai), Adio (la 5 iunie), Ce e amorul... (la 17 iulie), Pe lângă plopii fără soţ... (la 28 august), Şi dacă... (la 13 noiembrie). Pentru aceste poezii Eminescu a primit un mic onorar, singurul cu care a fost rãsplătit în toată activitatea sa literară. La 4 iunie, "Timpul" anunţă plecarea la Iaşi a lui Eminescu, pentru a asista în calitate de corespondent al ziarului la serbarea dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare. Işi regăseşte vechii prieteni, I. Creanga şi Miron Pompiliu. Cu aceastã ocazie citeşte junimiştilor din Iaşi, strânşi în casa lui Iacob Negruzzi, poezia Doina care se tipăreşte apoi în "Convorbiri literare" din 1 iulie. La Bucureşti, în ziua de 23 iunie, pe o căldură înăbuşitoare, Eminescu dă semne de alienaţie mintală. La 28 iunie boala izbucneşte din plin. În aceeasi zi este internat în sanatoriul doctorului Şuţu. La 12 august Maiorescu este vizitat de Gheorghe Eminovici si de fratele poetului (locotenentul), care cer relaţii asupra bolnavului. "Convorbirile literare" din luna august reproduc poezia "Luceafărul" din Almanahul de la Viena. La 20 octombrie Eminescu este trimis de prieteni la Viena şi internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoţit pe drum de Chibici. La contribuţiile amicilor se adaugă suma de 2000 lei, rezultată din vânzarea biletelor de intrare la Ateneu, unde Alecsandri a citit piesa "Fântâna Blanduziei" în ziua de 14 octombrie. La 21 decembrie apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtã prefaţă semnată de Titu Maiorescu, şi portretul autorului. Volumul cuprinde şi 26 poezii inedite.

1884 - La 8 ianuarie se stinge din viaţă, la Ipoteşti, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, iar la 7 martie, îşi luă viaţa, prin împuşcare, Neculai Eminovici (Nicu), tot la Ipoteşti. În ziua de 1 ianuarie Eminescu este vizitat de Maiorescu si de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care avea sarcina să vadă cât mai des pe poet la sanatoriu. La 12 ianuarie, Eminescu scrie lui Chibici şi-şi exprimă dorinţa de a veni în ţară. La 4 februarie îi scrie lui Maiorescu, exprimându-i aceeaşi dorinţă. D-rul Obersteiner propune la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. În ziua de 26 februarie Eminescu părăseşte sanatoriul şi, însoţit de Chibici, face călătoria recomandată prin Italia. Soseşte la Bucureşti la 27 martie, primit la gară de mai mulţi amici. În ziua de 7 aprilie Eminescu pleacă la Iaşi cu acelaşi însoţitor. Contribuţiile pentru întreţinere continuă. La 24 septembrie Eminescu e numit în postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Este prezent la banchetul anual al "Junimii", la 25 octombrie. În noiembrie este bolnav şi internat în spitalul Sf. Spiridon. În decembrie îl vizitează Vlahuţă. "Convorbirile literare" din lunile ianuarie şi februarie îi publică douăzeci si una din cele douăzeci şi şase poezii, publicate ca inedite în volumul de la Socec. În numãrul din luna februarie i se tipăreşte poezia "Diana", necuprinsă în volum. În "Familia" din 12 februarie apare poezia "Din noaptea...", ultima din grupul celor date lui Iosif Vulcan în primăvara anului precedent.

1885 - Apare la Socec ediţia a doua a volumului de poezii, cu acelaşi conţinut. "Convorbirile literare" din iulie îi publică Sara pe deal. Eminescu continuă modesta slujbă la bibliotecă şi predă lecţii la şcoala comercială. Lipseşte în lunile iulie si august, urmând o cură la Liman, lângă Odesa, de unde scrie cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iasi. I se dă de către Editura Socec 500 lei în contul volumului de poezii.

1886 - Este menţinut în serviciul bibliotecii, unde îndeplineşte roluri şterse: scrie statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărţilor împrumutate şi pentru convocarea comisiei bibliotecii. "Epoca ilustrată" din 1 ianuarie publică Dalila (fragment). În întregime poezia a apărut postum în "Convorbiri literare" la 1 februarie 1890. Albumul literar al societăţii studenţilor universitari "Unirea", cu data de 15 martie, îi publică poezia Nu mă înţelegi, iar "Convorbirile literare" din decembrie poezia La steaua.... "România liberă" din 2 martie informează despre o conferinţă publicată lui Vlahuţă asupra lui Eminescu, lăudând poeziile şi criticând aspru pe cei care au avut alte păreri asupra lor. În timpul verii Eminescu devine din nou alienat. La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă şi, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamţ.

1887 - Primavara, Eminescu pleacă la Botoşani, la sora sa Henrieta, şi este internat în spitalul local Sf. Spiridon. În timpul acesta se organizează în Iaşi comitete de ajutorare, care lansează liste de subscripţie publică pentru întreţinerea şi îngrijirea poetului. La 13 iulie merge la Iaşi pentru un consult de medici. Aceştia recomandă trimiterea pacientului la Viena şi Hall, unde şi pleacă în ziua de 15 iulie, însoţit fiind de doctorandul Grigore Focsa. De la Hall se întoarce la Botoşani, unde stă sub îngrijirea doctorului Isac si a sorei sale Henrieta, cu începere de la 1 septembrie. În decembrie trupa de teatru a fratilor Vlădicescu, cunoscuţi poetului, dă la Botoşani un spectacol în beneficiul bolnavului. "Convorbirile literare" din 1 februarie îi publică poezia De ce nu-mi vii, iar numarul din 1 iulie Kamadeva.

1888 - Eminescu are dorinţa de a-şi termina unele lucrări pe care îşi aminteşte că le-a lăsat în manuscris. Pomeneşte Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iaşi. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimită biblioteca şi manuscrisele rămase la Bucureşti. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori. Iacob Negruzzi depune pe biroul Camera Deputaţilor o petiţie din partea unui număr de cetăţeni din toate părţile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea este susţinută şi de Mihail Kogălniceanu. Camera votează un ajutor lunar de 250 lei. Abia la 23 noiembrie proiectul de lege trece la Senat, unde este susţinut de N. Gane ca raportor. Legea se va vota abia în aprilie anul următor. Veronica Micle vine la Botoşani şi determină pe Eminescu să se mute definitiv la Bucureşti, unde şi pleacă pe data de 15 aprilie. Aici are un modest început de activitate literară. În decembrie participă la apariţia revistei "Fântâna Blanduziei", unde scrie articole la 4 şi 11 decembrie, semnând cu iniţiale. În numărul din 25 decembrie al revistei se anunţă apariţia volumului de poezii, editia a treia, cu un adaos de trei poezii faţă de ediţiile precedente: "La steaua", "De ce nu-mi vii" şi "Kamadeva".

1889 - La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Marcuta din Bucureşti şi apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistenţa judiciară a bolnavului. În noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti. Ziarul "Românul" din 16 iunie anunţă la ştiri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie. Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din cimitirul Bellu. În octombrie se dă la tipar ediţia a patra a volumului de poezii de la Socec, cu un studiu al lui Maiorescu, intitulat "Poetul Eminescu".